Un cioban din judeţul Sibiu îşi mulge oile la lumina becului iluminat de panouri solare.
El spune că degeaba ai net şi tabletă în vârful muntelui, dacă nu ai şi energie electrică.
Investiţia nu l-a costat prea mult şi, în plus, se bucură că nu primeşte factură la curent.
Ciobanului îi venea greu să aibă grijă de turma de 1.000 de oi, după lăsarea întunericului, aşa că şi-a montat panouri solare. Cu ajutorul acestora, produce curent electric cât pentru două apartamente.
La stâna cu celulele fotovoltaice nu se face economie la curent, iar în timpul mesei, ciobanii ascultă melodiile preferate.