Potrivit Mediafax, mii de credincioşi şi preoţi participă, luni, în Capitală, la tradiţionala procesiune "Calea Sfinţilor", organizată cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, după ce dimineaţă au fost aduse în ţară moaştele Sfântului Apostol Andrei.
Sărbătoarea a început luni dimineaţă, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, unde au fost aduse, din Grecia, moaştele Sfântului Apostol Andrei. Delegaţia elenă, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras, a fost întâmpinată la aeroport de Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, şi de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanu, episcop vicar patriarhal.
Moaştele au fost întâmpinate în Dealul Arsenalului, acolo unde va fi ridicată Catedrala Mântuirii Neamului de către patriarhul Daniel, însoţit de membri ai Sfântului Sinod, dar şi de aproape 700 de preoţi din bisericile Capitalei şi din Ilfov.
Preoţii au înconjurat amplasamentul noii catedrale cu moaştele Sfântului Andrei, care apoi au fost puse în biserica construită în două luni şi jumătate, la intrarea în amplasament. Cu această ocazie a fost sfinţită biserica unde a fost instalată o icoană a Maicii Domnului "Prodromiţa", copie după originalul care se află în Grecia, trimisă în dar de Biserica Ortodoxă Elenă.
Potrivit Patriarhului României, aducerea la Bucureşti pentru prima dată a moaştelor Sfântului Apostol Andrei - ocrotitorul Greciei, dar şi al României - reprezintă o binefacere pentru toţi credincioşii.
După sfinţirea bisericii, pelerinii au plecat spre Dealul Patriarhiei unde preoţi purtând moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a Sfântului Apostol Andrei vor pariticipa la o slujbă. Ulterior, moaştele vor fi aşezate în baldachinul special amenajat în apropierea bisericilor, astfel încât credincioşii să se poată închina la trei racle până vineri.
Moaştele Sfântului Apostol Andrei vor rămâne în Capitală până pe 28 octombrie, după care vor fi duse la Sibiu şi Alba-Iulia, cu prilejul proclamării solemne a canonizării mitropoliţilor Andrei Şaguna şi Simion Ştefan.