Fragmente
din moaştele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur de la
Mănăstirea Varlaam, Meteora, vor fi aduse la Iaşi pe 11 octombrie,
cu prilejul sărbătoririi hramului Sfintei Cuvioase Parascheva,
ocrotitoarea Moldovei, a declarat preotul Dosoftei Şcheul, mare
eclesiarh al Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Moaştele
Sfântului Ioan Gură de Aur vor fi aduse la Iaşi de o
delegaţie condusă de ÎPS Serafim, Mitropolitul de Stagona şi
Meteora, din Grecia, care va sosi pe Aeroportul Internaţional Iaşi
în jurul orei 12.00.
Sosirea pe Aeroportul Iaşi va fi
urmată de o procesiune până la Catedrala Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei, unde moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur vor
fi depuse lângă moaştele Sfintei Parascheva până
vineri, 13 octombrie. Atunci cele două racle cu sfinţi vor fi
scoase în procesiunea „Calea Sfinţilor”, după care vor fi
aşezate pe esplanada din Curtea Mitropolitană, într-un
baldachin special amenajat. Sfintele moaşte vor rămâne în
curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei până pe 16
octombrie.
Anual, pe 14 octombrie, când se sărbătoreşte
hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, aproximativ un milion de
credincioşi din ţară şi din străinătate vin la Mitropolia
Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, pentru a se închina la racla
cu moaştele sfintei.
Rompres