Antena 3 CNN Actualitate Moarte lentă şi dureroasă: Fumatul

Moarte lentă şi dureroasă: Fumatul

5 minute de citit Publicat la 09:34 02 Oct 2008 Modificat la 09:34 02 Oct 2008
Moarte lentă şi dureroasă: Fumatul
?Fumez de vreo 25 de ani. Ce chestie ? 60 de ani de viaţă şi 45 de fumat... Nu mă las. De ce să mă las? Ar mai avea vreun rost acum? La ora asta, plămânii mei sunt buni de donat la cercetare. Gudron, nicotină. Atâta plăcere mai am şi eu pe lume şi ăştia scumpesc ţigările... De parcă s-ar lăsa cineva de tutun din cauza lor. Păi cred că-mi luam casă din banii risipiţi pe ţigări. Şi încă ce casă!? (Ştefan, 60 de ani)
La 12-13 ani, toţi colegii tăi de şcoală fumează. Fumezi şi tu, doar nu vrei să cazi de fraier. Nu tragi fumul în piept, n-ai curaj. Până vine unu? mai mare şi face mişto: ?Hă hă, arzi ţigarea degeaba!? Şi-atunci îţi iei inima în dinţi, tragi... îţi dau lacrimile, tuşeşti, tuşeşti, apoi gata! Eşti iniţiat. Ai intrat într-o nouă etapă. A, îţi miros hainele... cel puţin iarna, când ieşi rapid în curtea şcolii să ?poşteşti? o ţigară, parfumul ăla mizerabil e de zece ori mai intens. Nu-i nimic, poate se mai duce până ajungi diseară acasă la babaci. Plus că s-a inventat deodorantul, ciunga, până şi sprayul de gură. Efect garantat: tutun cu aromă de fructe de pădure. Ei, şi dacă se prind ăi bătrâni, ce? Tu ai oricum probleme mai grave de rezolvat.

?- L-am văzut pe plodul ăla de şase ani cu ţigarea-n gură... I-am dat o mamă de bătaie şi i-am zis că dacă-l mai prind îl dau în gât la tac-su. ? Dar tu, tu de ce fumezi? Câţi ani ai? ? Io am voie! ? Cine zice? ? Io, fin?că sunt şmecher!? (Dorin, 15 ani)
La liceu eşti deja fumător înveterat. Mergi la un biliard în timpul orelor şi sigur arzi un pachet. ?Profii? ştiu. Se fac că nu văd. Scutură părinţii la şedinţe ? pe cei care mai fac act de prezenţă. Rezultatele sunt nule. Câţi adolescenţi vezi în farmacii să cumpere plasturi anti-fumat? Auzi părinţi care mulţumesc cerului că odraslele fumează ?doar? tutun şi ?se abţin de la substanţe interzise?. Serios?
Pe la 20 de ani, dacă ai baftă mergi la facultate şi ai un serviciu. ?Stress la greu. Mă umplu ăştia de nervi, am şi sesiune... Am ajuns la două pachete pe zi. Stau în cămin, dacă n-aş fuma eu oricum fumează colegele. Se cheamă că fumez pasiv, nu? Te-am pupat, ies la o ţigară.? (Simona, 22) Pe de altă parte, socializarea la locul de muncă parcă nu se mai derulează eficient în absenţa nicotinei. Ţigara înlocuieşte orice ? gesturi, cuvinte prea complicate, pauze penibile. Dacă e o conversaţie interesantă, mai aprinzi una. Dacă nu, ai o scuză ? stingi ţigara, trebuie să te întorci ?la treabă?.

Câţiva ani mai târziu vin copiii. ?Medicul mi-a spus că n-ar trebui să mai fumez... dar pur şi simplu nu pot să mă abţin! Tu cum ai făcut? ? Mie îmi făcea greaţă, ştia copilul ce ştia. Nu-ţi dai seama că îi faci rău? ? Ei, nu se întâmplă nimic dragă, mi-a zis mie cineva că poţi să fumezi în sarcină, da? să nu depăşeşti două ţigări pe zi... ? Vax, ai fumat două la cafea, asta a câta e? ? Ei dragă, nu-mi mai ţine contul, o dată n-o fi foc.? (Adriana, 29, însărcinată în luna a şasea) Ca viitor tată responsabil, Silviu îşi declară că se lasă de fumat. Câteva sute de pamperşi mai târziu, fumează la o încăpere distanţă de copil. Că doar nu-l afectează o ţigară pe-ăla micu?.
15 ani mai târziu, ăla micu? îi fură ţigările şi le împarte cu colegii. Ridaţi, cu dinţii stricaţi, cu degetele galbene şi duhnind, cei doi părinţi le sudează. Între vechii prieteni adunaţi la o şuetă, ai putea să tai cuburi de fum. Dincolo de aparenţe, organismele slăbite de nicotină sunt pe zi ce trece mai vulnerabile. Dar nici acest argument, nici preţul unui pachet, nici campaniile costisitoare, nici faptul că nefumătorii şi copiii suferă în preajma fumului pe care îl emană, nici accizele şi nenumăratele taxe nu îi pot opri. Nici măcar o fotografie cu plămâni maro scofâlciţi nu îi poate opri: pentru confortul psihic, fumătorii plătesc bani grei.

Practic, în România, fumătorii nu primesc un ajutor concret pentru a renunţa la viciul lor. Companiile producătoare sunt cât se poate de prezente în viaţa lor, oferind promoţii la tot pasul în magazine - brichete, rucsaci etc - dar şi pachete de ţiăpri gratuite la evenimente unde participă tineri. (Un singur exemplu: concertul Massive Attack din Bucureşti.)
Nici statul nu se lasă mai prejos: accizele şi taxele cresc văzând cu ochii. Probabil că, dacă era vorba despre orice alt produs, consumatorul nu ar fi acceptat asemenea majorări şi ar fi renunţat să îl mai cumpere. Dar vorbim despre dependenţa de nicotină aici, iar statul nu face decât să profite, inclusiv prin amplasarea de imagini sinistre pe pachetele de ţigări. Imagini care, reluate la câteva pachete pe săptămână, nu mai produc nici un efect ? normal, ochiul s-a obişnuit. ?Cumpăr numai din cele care provoacă cancer sau omoară lent, refuz pachetele pe care scrie că provoacă impotenţă? ? circulă un banc negru în temă.
Dincolo de cuvinte, iată câteva clipuri care ar trebui să ajute fumătorii:

?Pfaaii de capu' meu...zilele trecute am fumat un pachet intreg de (...) rosu si am taiat filtru' la fiecare tigarusa pe care o savuram...m-am ametit ca atunci cand fumam iarba de proasta calitate... O data mi s-a facut rau de la (...) lights. Am fumat tigara dupa tigara (tot pachetu'). Inainte de ultima tigara am vomat tot ce mancasem in ziua aia (adica piersici, in numar de 3). Insa de curand am descoperit tigarile (...). Imi plac, merg super pe vremea asta asa calduroasa.?

?sa vedem am inceput cu 'paie' apoi am trecut prin toate tipurile de tigari mentolate,aromate,lungi,subtiri,groase,normale ca acum sa ajung la (...) albastru deschis si cand nu gasesc asa ceva ma multumesc cu (...),desi nu prea le suport imi provoaca dureri de cap la propriu.

Românii fumează zilnic 5 milioane de pachete de ţigări. 33.000 de români mor în urma bolilor cauzate de fumat. Anual, 8500 de cazuri de cancer pulmonar sunt înregistrate. Micuţii expuşi la fumul de ţigară sunt diagnosticaţi cu multiple boli infecţioase până la vârsta de opt ani (newkerala.com).



Ella Moroiu, Antena3.ro

×
x close