Cărţile din "Biblioteca vie", un proiect artistic organizat de Asociaţia A.R.T. Fusion, sunt oameni din diferite grupuri care se confruntă sau care se pot confrunta cu prejudecati sau stereotipuri de gen, vârstă, educaţie, meserie, etnie, rasă, religie, care ar putea fi victime ale discriminarii şi care au poveşti care ar da cititorului o altă perspectivă de învăţare în domeniul diversităţii. Persoane cu dizabilităţi, asistenţi sociali, funcţionari publici, deţinuţi, blonde, feministe, jurnalişti, homosexuali, ţigani sau musulmani, acestea sunt categoriile de cărţi vii, pe care cititorii le-au putut selecta dintr-un catalog şi împrumuta în perioada 4-7 mai, timp de 50 de minute pe fiecare carte, şi pe care le-au putut experimenta, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti.
Cărţile vii purtau un tricou distinctiv, pentru a putea fi recunscute şi puteau fi selectate în acelaşi timp şi de mai mulţi cititori, dar pe aceeaşi perioadă de aproape o oră. Apoi ei îşi alegeau un loc confortabil, la o cafea sau la un suc, unde să poată purta un dialog şi unde cititorii să poată explora poveştile cărţii respective.
Printre regulile pe care cititorii au trebuit să le respecte în biblioteca vie s-au numărat şi
returnarea cărţilor în aceeaşi stare fizică şi mentală, aşa cum au fost împrumutate. De asemenea, le-a fost interzis cititorilor să aducă daune cărţii, să îndoaie sau să rupă pagini, să o păteze cu mâncare sau să îi afecteze demnitatea în orice formă.
"Deţinuţii, pleava societăţii"
"Deţinutul" este titlul uneia dintre cărţile vii ale bibliotecii. Unii oameni spun despre deţinuţi că sunt pleava societăţii, că vor recidiva mereu, că le este frică de ei şi că nu ar vrea să afle pentru ce au fost închişi, unii poate că nici nu ar putea sta câteva minute lângă un deţinut : aşa arată catalogul de prezentare a cărţii vii care "scrie" povestea unui puşcăriaş.
"Cartea" lui Marios Constandinidis se deschide în Liban, unde s-a născut acum 26 de ani, dintr-o mamă libaneză şi un tată grec. Capitolul deţinutului la Penitenciarul Bucureşti-Jilava începe în urmă cu patru ani, când Marios a fost închis pentru spargerea unei case chiar în zona comunei Jilava, un fel de reglare de conturi, după cum povesteşte el pentru Antena3.ro.
Sapte luni le-a petrecut închis într-un penitenciar din Beirut, însă Interpolul l-a găsit şi l-a extrădat pe teritoriul ţării noastre. După cum povesteşte pentru Antena3.ro, este conştient de cum îl cataloghează lumea şi mai ales de cum va fi considerat după ce va fi eliberat de la puşcărie. Insă el spune că a învăţat să respecte părerea celorlalţi, tocmai de aceea în cadrul proiectului de carte vie a încercat să schimbe o parte dintre prejudecăţile pe care le are lumea despre puşcăriaşi.
"Toată lumea crede că suntem monştri, că suntem răi, însă oricine greşeşte şi de aceea mă aflu în închisoare, pentru că plătesc pentru ce am făcut. Omul de nervi, face orice. Deşi sunt unii care fac multe şi sunt în libertate. Stiu că statutul pe care îl am acum, cel de deţinut, nu este favorabil, tocmai de aceea un viitor angajator ar fi îndreptăţit să nu aducă în firma lui un fost puşcăriaş, i-ar fi probabil frică să nu fure sau să nu omoare", spune deţinutul pentru Antena3.ro.
"Nu înseamnă că dacă am culoare brunetă, sunt brunet"
Constandinidis a venit în România prin anii ?99, pe vremea când tatăl lui avea aici o fabrică de lemn, de unde exporta materialele către Liban. A cunoscut o fată de care s-a îndrăgostit, s-a stabilit pe teritoriul ţării noastre pentru relaţia lor şi au fost împreună nouă ani.
"Sunt născut în război, în Liban şi sunt la puşcărie pentru că sunt războinic, dar asta nu înseamnă că dacă am culoare brunetă, sunt brunet. Nu mă iau de lume aiurea, decât cu un motiv. In rest sunt şi eu om ca ceilalţi, ştiu să râd, să ma bucur de viaţă şi deşi am doar 12 clase, nu sunt prost. Scoala o am deja formată, în închisoare", explică deţinutul libanez pentru Antena3.ro.
In cele patru zile de bibliotecă vie, Constandinidis a fost citit de mai multe persoane, cu variate prejudecăţi despre puşcăriaşi şi care s-au echipat cu un arsenal de întrebări pentru Marios. Cum e viaţa în puşcărie, dacă deţinuţii sunt sau nu abuzaţi sexual, dacă au acces la droguri sau telefoane : acestea au fost cele mai multe întrebări din partea cititorilor cărţii vii.
"Dacă îmi spune cineva că sunt hoţ, e în regulă, aşa mă numesc"
"Marea parte a celor care au stat de vorbă cu mine au fost tineri, între 20 şi 26 de ani. Nu m-au deranjat întrebările lor, pentru că respect părerea altora, oricare ar fi ea, poţi să vorbeşti ce vrei, eşti liber să faci asta", adaugă deţinutul pentru Antena3.ro.
El mai spune pentru Antena3.ro că nervii au fost cei care l-au stricat şi de aceea a şi comis infracţiunea pentru care este condamnat, dar totuşi în puşcărie Constandinidis a învăţat să fie mai calm şi să nu riposteze la orice comentariu.
"Una dintre fetele cu care am vorbit era studentă la matematică şi mi s-a părut puţin ciudată. Mă acuza în tot timpul discuţiei cum că sunt hoţ, criminal. Am fost calm, însă am rugat-o să o lase mai uşor cu atacurile, pentru că dacă îmi spune cineva că sunt hoţ, e în regulă, că aşa mă numesc, de asta sunt deţinut, dar criminal, nu, nu am omorât pe nimeni şi nu aş face-o", concluzionează Marios Constandinidis pentru Antena3.ro.
Funcţionar public: "Merg la serviciu îmbrăcat în blugi şi în tricou?
Nu doar deţinuţii sunt o categorie discriminată de unii oameni, ci şi funcţionarii publici, după cum arăta multitudinea şi diversitatea de cărţi din cadrul biblioteci vii.
Vlad Dumitrescu este funcţionar public la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi gestionează banii pentru proiectele ong-urilor de educaţie şi formare profesională. Este conştient că lumea îl cataloghează atât pe el, cât şi pe colegii de breaslă din instituţiile publice drept ineficienţi, hârţogari, aroganţi sau plictisiţi.
Vlad a vrut în cele patru zile de bibliotecă vie, să demonstreze cititorilor cărţii lui că nu toţi angajaţii din primării, administraţii financiare sau agenţii guvernamentale sunt o maşină care nu face decât să învârtă hârtii şi să asculte ordinele conducătorului direct.
"Prima impresie despre funcţionarii publici este că suntem incompetenţi. Poate că unii sunt aşa, din moment ce nu au un salariu care să-i motiveze să se autodepăşească şi să fie interesaţi de munca lor. Dar eu personal merg la serviciu îmbrăcat de zi cu zi, adică blugi sau tricou, încerc să traduc pentru cetăţenii interesaţi termenii de specialitate cu care lucrăm, astfel încât să vorbesc pe limba lor, dar lucrez şi cu proiecte care nu au ceva legat doar de hârtii, de exemplu, organizări de evenimente, în care intervin şi ideile", detaliază Dumitrescu pentru Antena3.ro
Aşa a încercat să-i convingă şi pe "cititorii" lui, care, din câte spune Vlad Dumitrescu pentru Antena3.ro, au fost tineri până în 30 de ani.
"Unii nu se aşteptau să vadă un funcţioanar public decât într-un costum scorţos, însă marea parte a celor care cu care am discutat în aceste zile nu aveau preconcepţii prea mari. Altele, de exemplu o doamnă de 30 de ani a fost destul de deprimată la începutul discuţiei noastre, pentru că ea considera că nu poţi schimba nimic în sectorul public, dar apoi am observat o undă de optimism şi discuţia a fost mai relaxată", adaugă funcţionarul public pentru Antena3.ro.
El mai spune pentru Antena3.ro că cel mai receptiv interlocutor a fost o absolventă a Facultăţii de Arhitectură, care ar fi interesată de un loc de muncă în sectorul public.
Marea parte a întrebărilor pe care "cititorii" cărţii vii a lui Dumitrescu s-au referit la cum e să fii angajat într-o instituţie gen primărie sau agenţie guvernamentală, salariul pe care îl are el şi programul de lucru.
Paula Safta, Antena3.ro
