Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a vizionat luni înregistrarea cu care a fost şantajat episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu.
Mai marii Bisericii au demarat o anchetă în acest caz, iar apoi vor lua decizia dacă episcopul va fi păstrat în rândul Bisericii sau dacă va fi dat afară.
„Unul dintre personaje pare a fi episcopul(...). În urma anchetei se vor trage concluzii. Dacă ce am vizionat astăzi este real, cu certitudine episcopul va fi caterisit”, a declarat vicarul administrativ Marian Timofte.
Episcopul Corneliu Bârlădeanu a evitat în weekendul trecut să vină la slujbă, aşa cum făcea în fiecare duminică.