Update 14.45 - Victor Ponta şi Crin Antonescu au ieşit din Palatul Parlamentului, aşa cum şi-au manifestat intenţia, şi s-au alăturat demonstranţilor din Piaţa Constituţiei. Preşedintele PNL a declarat că este normal să se alăture, în mod simbolic, sindicaliştilor, alături de care au iniţiat această moţiune de cenzură şi au redactat un Cod al muncii alternativ celui pentru care şi-a asumat răspunderea Guvernul Boc.
Update 14.05 - Mai multe persoane au avut nevoie de asistenţă medicală. Două persoane au leşinat şi au fost preluate de echipajele SMURD.
Update 12.45 - Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Florin Hulea, în Piaţa Constituţiei s-au adunat aproximativ 7.000 de oameni.
Jandarmeria a anunţat, însă, că mai sunt multe grupuri de oameni care se îndreaptă către miting.
Cu privire la teoriile conform cărora în rândul protestatarilor se află şi jandarmi îmbrăcaţi în civil, purtătorul de cuvânt a declarat că sunt speculaţii lipsite de fond, dar se efectuează filmări operative pentru a se identifica eventualii provocatori.
Update 12.30 - Mii de oameni au ajuns în Piaţa Constituţiei pentru a participa la mitingul organizat de sindicalişti.
Oamenii le-au cerut parlamentarilor să susţină moţiunea de cenzură. La protest au fost chemaţi, pe lângă membrii de sindicat, şi cei care ar putea fi afectaţi de nou Cod al muncii.
Sindicaliştii susţin că, în cazul în care moţiunea de cenzură nu va trece vor căuta să strângă semnături pentru declanşarea grevei generale.