Antena 3 CNN Actualitate Miting împotriva degradării staţiunii Băile Herculane

Miting împotriva degradării staţiunii Băile Herculane

<1 minut de citit Publicat la 16:25 23 Feb 2008 Modificat la 16:25 23 Feb 2008
Miting împotriva degradării staţiunii Băile Herculane
Aproape 200 de locuitori din Băile Herculane au participat, sâmbătă, la un miting de protest în legătură cu starea de degradare a patrimoniului istoric şi turistic al staţiunii. Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Generală a Acţionarilor Pro S.C. Hercules S.A. Salariaţii dar şi reprezentanţi ai societăţii civile au participat la mitingul de protest, pe traseul Piaţa agroalimentară şi până la statuia lui Hercules, în centrul istoric al staţiunii.

Motivul pentru organizarea mitingului l-a constituit încercarea de a salva staţiunea care deţine supremaţia apelor termale. Staţiunea Băile Herculane, recunoscută datorită vechimii pe care o are, de aproape 2.000 de ani, a ajuns în prezent o ruină. Hoteluri precum Traian sau Decebal, Apollo sau fosta clădire a Armatei, ca de altfel, întregul patrimoniu al staţiunii, se află într-o stare de degradare continuă.

Rompres

×
x close