Circa 10.000 de profesori vor ieşi în stradă miercuri, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile din învăţământ.
Protestul va avea loc în Piaţa Victoriei din Capitală, între orele 11.00 şi 12.00, urmând ca de la ora 12.00, dascălii să plece în marş către Parlament.
La miting ar putea participa şi studenţi, şi reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi.
Sindicaliştii cer salarii mai mari, un buget de minimum 6% din PIB pentru Educaţie în 2014, modificarea Legii Educaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, dar şi regândirea programelor şcolare.
Dacă revendicările nu le vor fi solutionate, dascălii ameninţă că nu vor mai încheia mediile şi vor intra în grevă generală.