Antena 3 CNN Actualitate Miting cu 20.000 de sindicalişti, pe 22 septembrie în Bucureşti

Miting cu 20.000 de sindicalişti, pe 22 septembrie în Bucureşti

1 minut de citit Publicat la 17:00 13 Sep 2010 Modificat la 17:00 13 Sep 2010
Miting cu 20.000 de sindicalişti, pe 22 septembrie în Bucureşti

Un miting cu peste 20.000 de sindicalişti ai CNSLR-Frăţia va avea loc pe data de 22 septembrie în Capitală pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de austeritatea Guvernului, informează Mediafax. Ziua a fost aleasă pentru a se sincroniza cu protestul anunţat de Federaţia Sanitas.

Marius Petcu , preşedintele confederaţiei, şi-a declarat şi către celelalte confederaţii intenţia de a se alătura mitingului pentru a face un protest comun, însă până în acest moment nu ar fi primit vreun răspuns din partea liderilor sindicali. "Îi aştept pe colegii mei de la celelalte confederaţii. Până la urmă lupta noastră nu este pentru a satisface cerinţele membrilor CNSLR-Frăţia, sunt pentru toţi salariaţii din România, nu văd de ce data de 22 septembrie nu este potrivită şi pentru celelalte confederaţii sindicale", a spus acesta.

Petcu nu a ezitat să-l acuze pe colegul său Bogdan Hossu, cu privire la încercarea acestuia de a opri mişcarea sindicală din interior, făcând referire şi la intenţia lui Sorin Ovidiu Vântu de a obţine patrimoniul sindicali prin oferirea de "funcţii şi bani". "Am fost cu toţii neplăcut surprinşi să descoperim că în pregătirea acţiunilor de protest unul dintre colegii noştri, şi vorbesc de Bogdan Hossu, a încercat să submineze din interior mişcarea sindicală prin declaraţii care nu au niciun fel de legătură cu demersul nostru sindical", a mai adăugat Marius Petcu.

Salariile bugetarilor au scăzut de la data de 1 iulie cu 25%, pentru ca Guvernul să poată atinge deficit bugetar impus de Fondul Monetar Internaţional la acordarea ultimului împrumut.

Antena3.ro

×
x close