Restructurarea administrativ teritoriala care aduce în prim plan înfiinţarea unei regiuni maghiare stârneşte patimi politice, dar în teritoriu, acolo unde românii şi ungurii se „ciocnesc“ frecvent, această tensiune nu se simte.
Turneul în inima Ţinutului Secuiesc începe cu prima oprire în Valea Seacă. Încercăm să vedem dacă mitul potrivit căruia în ungurime mori de foame dacă nu le vorbeşti limba mai e valabil.
Am rămas surprinşi să constatăm nu numai că angajaţii unguri nu au nici o problemă în a vorbi româneşte, ba chiar sunt şi foarte serviabili cu românii.
Şi ca să ne convingem că nu a fost un caz singular intrăm şi într-un alt magazin din Bixad. Cerem informaţii mai multe, de data aceasta.
În Tuşnad, la unul dintre hanuri servirea pentru clienţi ca noi, români, este impecabilă.
Şi, o ultima încercare o facem într-un magazin din apropierea hanului tuşnădean, unde am servit delicioasa supă gulaş. Rezultatul copiat la indigo. Ba chiar nu ne-am abţinut de la aprecieri publice pentru felul în care am fost trataţi.
Plecasem la drum cu ideea că în secuime să apuci să te descurci în limba oficială a ţării noastre este un calvar. Poate că a fost valabil cândva, până în anii '90. În 2011, un lucru este clar: ungurii din Ţinutul Secuiesc au învăţat cu timpul că aparţin acestei naţiuni.
În plus greutăţile financiare i-au obligat să-şi deschidă orizonturile, până mai departe de graniţele Ţinut Secuiesc, pe care acum se bate atâta monedă.