Turneul în inima Ţinutului Secuiesc începe cu prima oprire în Valea Seacă. Încercăm să vedem dacă mitul potrivit căruia în ungurime mori de foame dacă nu le vorbeşti limba mai e valabil.
Am rămas surprinşi să constatăm nu numai că angajaţii unguri nu au nici o problemă în a vorbi româneşte, ba chiar sunt şi foarte serviabili cu românii.
Şi ca să ne convingem că nu a fost un caz singular intrăm şi într-un alt magazin din Bixad. Cerem informaţii mai multe, de data aceasta.
În Tuşnad, la unul dintre hanuri servirea pentru clienţi ca noi, români, este impecabilă.
Şi, o ultima încercare o facem într-un magazin din apropierea hanului tuşnădean, unde am servit delicioasa supă gulaş. Rezultatul copiat la indigo. Ba chiar nu ne-am abţinut de la aprecieri publice pentru felul în care am fost trataţi.
Plecasem la drum cu ideea că în secuime să apuci să te descurci în limba oficială a ţării noastre este un calvar. Poate că a fost valabil cândva, până în anii '90. În 2011, un lucru este clar: ungurii din Ţinutul Secuiesc au învăţat cu timpul că aparţin acestei naţiuni.
În plus greutăţile financiare i-au obligat să-şi deschidă orizonturile, până mai departe de graniţele Ţinut Secuiesc, pe care acum se bate atâta monedă.
