Ministerul
Apărării este obligat de justiţie să demonstreze că Nicolae şi
Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi în cimitirul
Ghencea civil. Curtea de Apel a dat astăzi decizia definitivă,
urmând ca aceasta să fie înaintată Ministerului
Apărarii, cu titlu executoriu. Practic, magistraţii Curţii au
respins recursul Ministerului Apărării şi au menţinut decizia
Tribunalului Bucureşti din luna februarie.
La
ultimul termen al procesului, avocaţii lui Valentin Ceauşescu au
susţinut că în noaptea de 29 spre 30 decembrie 1989, mai
multe autovehicule ale Ministerului Apărării au mers la Spitalul
Militar, de unde au preluat trupurile neînsufleţite ale
foştilor dictatori. Ori, nimeni şi nimic nu pleacă dintr-o unitate
militară fără un ordin semnat de comandant, au mai arătat
avocaţii.
Cei care au cerut
instanţei să oblige Ministerul Apărării şi Administraţia
Cimitirelor să facă dovada că Elena şi Nicolae Ceauşescu sunt
înhumaţi în Cimitirul Ghencea Civil sunt Valentin
Ceauşescu şi Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu, scrie agenţia
de presă Rompres. Pe baza acestei dovezi, descendenţii pot cere
deshumarea cadavrelor.
Antena3.ro