Antena 3 CNN Actualitate Misterul se adânceşte în cazul navei scufundate în Marea Neagră. Supoziţiile cu care vine presa bulgară

Misterul se adânceşte în cazul navei scufundate în Marea Neagră. Supoziţiile cu care vine presa bulgară

Cătălina Buzoianu
2 minute de citit Publicat la 15:06 19 Mai 2024 Modificat la 15:06 19 Mai 2024

Nici până acum nu se ştiu detalii despre nava de pe care au fost salvaţi mai mulţi marinari, pentru că autorităţile refuză să spună cu ce era încărcată ambarcaţiunea şi cum a ajuns pe fundul mării într-un timp foarte scurt. 

Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. 

Între timp, trei dintre marinarii care se aflau pe navă sunt căutaţi în continuare cu un elicopter al Forţelor Aeriene Române. 

Pentru căutarea celor trei marinari a fost trimisă în larg și o navă de la Agenția Națională de Salvare a vieții omenești pe mare. Încă de azi dimineață, de la ora 5:00, participă la aceste căutări, însă deocamdată nici urmă de cei trei marinari dispăruți, în urma dezastrului care a avut loc ieri dimineață, în apele contigue ale României. 

Între timp însă, presa bulgară vine cu noi informații şi imagini noi pe care le-a făcut publice și cu noi supoziții. 

Nava Michel, cea care i-a recuperat pe cei opt marinari salvați, a ajuns între timp în portul bulgăresc Varna. Numai că, surpriză, și aceasta are avarii la bord.

Se pune întrebarea de unde are şi această navă avarii, pentru că autoritățile române n-au fost informate în acest sens sau cel puțin nu se ştie încă acest lucru.

Şi există două variante: fie nava Michel este cea care a lovit nava Mohammed Z, cea care în mai puțin de 5 minute a ajuns ulterior pe fundul mării, fie în momentul în care a ajuns în zonă, nava Michel i-a recuperat pe cei opt marinari, iar în timpul operațiunii de recuperare a lovit accidental nava Mohammed Z, care oricum se afla într-un proces de scufundare. 

Atunci apare iar o întrebare: ce a dus la scufundarea sau cine a dus la scufundare a navei Mohammed Z? Și aici apar, de asemenea, mai multe variante: putea fi tot o navă comercială, putea fi o dronă marină, putea fi o mină sau putea fi o explozie provenită din interiorul navei.

Toate aceste elemente trebuie coroborate de către anchetatori în acest moment pentru a se stabili în final cu exactitate ce s-a întâmplat ieri dimineață. 

Pentru asta vor trebui audiați atât marinarii salvați, dar și marinarii de pe cargoul Michel, care a ajuns în acest moment la Varna. Astfel că trebuie și o colaborare între autoritățile navale române și cele bulgărești. 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța este cel care instrumentează în acest moment dosarul dezastrului marin.

×
x close