Antena 3 CNN Actualitate Misiune dramatică în largul Mării Negre

Misiune dramatică în largul Mării Negre

1 minut de citit Publicat la 23:51 01 Feb 2007 Modificat la 23:51 01 Feb 2007


Misiune dramatică în largul Mării Negre
Doi cetăţeni germani au trăit clipe de coşmar după ce iaht-ul pe care se aflau a eşuat pe un banc de nisip în apropiere de Gura Portiţei. Au fost salvaţi în ultimul moment de poliţiştii de frontieră şi aduşi în Portul Constanţa de o şalupă a grupului de salvare navală. Cei doi, tată şi fiu, veneau din Germania, iar autorităţile portuare nu exclud varianta ca oamenii să se fi rătăcit, iar vântul foarte puternic să îi fi împins la mal. Membrii echipajului de pe ?La Luna? au cerut ajutorul căpităniei române după ce, în urma impactului, ambarcaţiunea s-a ales cu o spărtură.

Imediat au fost trimise o şalupă rapidă a Poliţiei de Frontieră şi un remorcher. Utilajul nu a putut, însă interveni pentru că adâncimea apei în zonă este mică, şi risca să rămână şi el blocat în nisip. A fost trimisă spre Gura Portiţei şi o şalupă a grupului de salvare navală.

După mai bine de 10 ore de coşmar cei doi au fost aduşi, în sfârşit, cu bine la mal. Acum, autorităţile portuare vor încerca să afle care a fost cauza incidentului naval. Nemţii spun că se vor întoarce în Germania peste două zile, dar fără iaht. Ambarcaţiunea urmează să fie scoasă din nisip abia atunci când vremea va permite acest lucru.

Antena 3

×
x close