Antena 3 CNN Actualitate Mișcare-șoc la Cotroceni. Klaus Iohannis dă de înțeles că vrea un referendum

Mișcare-șoc la Cotroceni. Klaus Iohannis dă de înțeles că vrea un referendum

1 minut de citit Publicat la 14:02 23 Ian 2018 Modificat la 14:02 23 Ian 2018
o_1c4heauqg1qbq29bsibk3cfpm8.jpg

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, întrebat despre posibilitatea ca în viitorul Executiv să facă parte şi persoane cercetate penal, că astfel de persoane nu au ce căuta în fruntea statului.

"Aceste discuţii deocamdată sunt discuţii informale care se poartă, eu cred că voi fi informat şi oficial despre persoanele care vor fi propuse, însă părerea mea despre persoanele care sunt în curs de a fi cercetate penal sau care sunt în curs de a fi judecate penal sau care au condamnări penale, o cunoaşteţi, după părerea mea nu au ce căuta în fruntea statului", a spus şeful statului, după întâlnirea întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

Întrebat dacă i-a transmis această poziţie şi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, la consultările de la Cotroceni, el a răspuns că această opinie este foarte bine cunoscută şi că principiul integrităţii ar trebui să se regăsească în Constituţie.

"Această poziţie a mea este foarte bine cunoscută. Din păcate, ea încă nu se regăseşte încă în Constituţie, dar consider că trebuie să facem cu toţii împreună un efort de îmbunătăţire a acestei situaţii. De aceea am propus şi când am fost la CSM că dacă tot ne apucăm să discutăm despre Constituţie şi ce trebuie să facem mai bine acolo, atunci eu consider că principiul integrităţii trebuie să fie înscris chiar în Constituţie", a afirmat Iohannis.

El a punctat că ar colabora "destul de greu" cu un Guvern în care s-ar regăsi miniştri cu probleme penale.

"Deocamdată, pârghiile preşedintelui sunt foarte puţine. În acest demers, de aceea îmi doresc ca principiul integrităţii să fie înscris în Constituţie, ca să nu mai existe această discuţie în altă conjunctură. Sper să trecem cu bine prin această fază", a adăugat şeful statului.

Întrebat dacă intenţionează să vorbească cu premierul desemnat înainte de formarea Executivului, şeful statului a răspuns: "Vom vedea".

"Când am vorbit cu doamna Dăncilă, m-am concentrat pe persoana domniei sale fiindcă despre asta a fost vorba, nu despre Guvern, iar în continuare vom vedea cu ce echipă vine PSD-ul", a mai spus Iohannis.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close