Mitrea este cercetat pe motiv că ar fi renovat un imobil din banii primiţi de la Irina Jianu, fost director adjunct al Inspecţiei de Stat în Construcţii, care vroia să îşi păstreze astfel funcţia.
Potrivit cercetărilor DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea a pretins şi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în valoare de peste 5,2 miliarde de lei vechi, constând în contravaloarea unor lucrări de construcţii executate de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon S.A. Bacău şi S.C. Regal Glass SRL Bacău la imobilul din Pipera, Strada Erou Iancu Nicolae nr. 37 D, comuna Voluntari, judeţul Ilfov, proprietate a mamei demnitarului.
În schimbul acestor foloase, Mitrea şi-ar fi folosit autoritatea ca ministru al Transporturilor pentru a o numi pe Irina Jianu în funcţia de inspector şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii.
La scurt timp de la anunţarea hotărârii de joi, senatorul Miron Mitrea a postat pe blogul său personal un text în care susţine că a aflat de la televizor că DNA l-a trimis în judecată.
"Foarte bine. Doar pentru asta mi-am dat demisia din Parlament la începutul lui septembrie. Dosarul meu trebuia să ajungă în justiţie, unde să îmi probez nevinovăţia", mai precizează Mitrea pe blogul său.
Pe 13 august, Camera Deputaţilor a respins solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.
La începutul lunii septembrie, Miron Mitrea şi-a prezentat demisia din Camera Deputaţilor spunând că nu doreşte să se ascundă în spatele imunităţii.
Antena3.ro