Mireasă la 94 de ani. Nu, nu este o glumă, ci iniţiativa tinerei Patricia Toma care a dorit cu orice preţ să le arate tinerilor de vârsta sa cum erau nunţile acum 70 sau 80 de ani, potrivit romania-actualitati.ro.
Fără să stea pe gânduri, tânăra s-a pus pe treabă, iar scena de nunta a fost organizată în localitatea Marin.
Evenimentul a fost practic o replică a unei nunţi din anul 1941 când bunica Patriciei Toma, Măriuţa Licuţii, s-a măritat.
Mireasa de atunci a ajuns azi la venerabila vârsta de 94 de ani. În pofida vârstei înaintate, femeia a îmbrăcat mai multe elemente din costumul tradiţional pe care l-a purtat acum 75 de ani. Înconjurată de rudenii şi nepoţi, mireasa a fost „nealcoşă”.
Rolul de mireasă l-a preluat apoi Patricia Toma care l-a avut ca mire pe un fecior din sat.
Evenimentul s-a desfăşurat în curtea unei case tradiţionale din Marin, în prezenţa mai multor localnici, invitaţi, nuntaşi îmbrăcaţi în straie populare şi tineri dornici de a vedea cum se desfăşurau nunţile în trecut.
Nu au lipsit „piuiturile”, poezii cântate care conţin versuri cu puţină ironie, versuri care îi vizează atât pe miri, dar şi pe socrul mare, pe soacre, pe naşi şi chiar pe unii nuntaşi.
Sarmalele cu păsat şi pălinca au fost nelipsite alături de joc şi multă voie bună.