Antena 3 CNN Actualitate Mircovici: Proiectul pensiilor aleşilor trimis la BPR; Nu s-a discutat de retragerea semnăturilor

Mircovici: Proiectul pensiilor aleşilor trimis la BPR; Nu s-a discutat de retragerea semnăturilor

1 minut de citit Publicat la 17:09 20 Apr 2015 Modificat la 17:09 20 Apr 2015
parlament.jpg
Conducerea Camerei Deputaţilor a trimis, luni, la Birourile Permanente reunite proiectul de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor privind pensiile parlamentarilor, pentru a fi declanşată procedura parlamentară, a spus secretarul Camerei, deputatul Niculae Mircovici.
"Pentru declanşarea procedurilor, a fost trimisă pentru a fi prezentată în şedinţa Birourilor Permanente reunite. Am trimis-o la BPR", a arătat Mircovici.
Întrebat dacă au fost discuţii privind retragerea unor semnături după cum a anunţat liderul liberalilor, Mircovici a precizat că la şedinţa Biroului Camerei nu a fost discutată problema retragerii semnăturilor de pe proiect.

"Nu a fost o astfel de discuţie. Am făcut şi o observaţia la un moment dat, că, din păcate una se spune în spaţiul public şi altele se discută în momentul în care suntem numai noi în Biroul Permanent. Normal este ca opoziţia să aibă responsabilitate, nu numai într-un fel la emisiuni la televiziuni şi altfel în realitatea de fiecare zi", a spus Mircovici.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori, inclusiv din opoziţie.
Liderii PNL au susţinut că parlamentarii partidului îşi vor retrage semnăturile de pe proiect.

×
x close