Antena 3 CNN Actualitate Mircea Zegrean, fratele preşedintelui Curţii Constituţionale, DEMIS de Guvern pentru salarii nesimţite

Mircea Zegrean, fratele preşedintelui Curţii Constituţionale, DEMIS de Guvern pentru salarii nesimţite

ayf.jpg
Foto: Agerpres
06 Iun 2014   •   10:59

Fratele preşedintelui Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a fost demis de la conducerea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune.

Mircea Zegrean, care ocupa funcţia de director general al companiei, a fost demis după ce concluziile unui raport de control al primului ministru a arătat că acesta a aplicat grile de salarizare "cu dedicaţie", nerespectând condiţiile legale şi hotărârile de Guvern aflate în viguare la data respectivă.

Mircea Zegrean a fost numit la conducerea companiei de fostul ministru Ion Ariton, în timpul Guvernării Boc.

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close