Un “fake news de proastă calitate”, a fost mesajul transmis de Geoană pentru Libertatea. Alianța Nord-Atlantică a reacționat și ea printr-un comunicat de presă dat publicității vineri seara și citat de Calea Europeană.
“NATO nu a inițiat nicio procedură pentru reevaluarea autorizației de securitate pentru secretarul general adjunct Mircea Geoană, care își continuă activitățile periodice. Procedurile legate de emiterea și reînnoirea periodică a autorizațiilor de securitate sunt o responsabilitate națională exclusivă și suverană”, se arată în comunicat.
Mai mult, făcând trimitere la articolul de presă potrivit căreia șeful NATO, Jens Stoltenberg, l-ar fi înlocuit de urgență pe Mircea Geoană la o întâlnire de la Berlin, instituția nord-atlantică precizează:
“Călătoria sa (a lui Stoltenberg, n.red.) la Berlin în această săptămână a fost planificată cu mult timp în avans, deoarece a fost invitat personal să participe la reuniunea informală a miniștrilor apărării din UE și să se întâlnească cu oficiali germani de înalt nivel, inclusiv cu cancelarul Merkel”, menționează comunicatul NATO.
În final, NATO amintește că Secretarul General Adjunct Mircea Geoană își continuă activitățile curente, inclusiv prezidarea unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic la începutul acestei săptămâni.