Antena 3 CNN Actualitate Mircea Duşa: Situaţia din Ucraina, motiv de îngrijorare pentru NATO şi România

Mircea Duşa: Situaţia din Ucraina, motiv de îngrijorare pentru NATO şi România

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 14:13 20 Aug 2014 Modificat la 14:13 20 Aug 2014
aaa.jpg
Situaţia din Ucraina reprezintă „un motiv de îngrijorare atât pentru NATO, cât şi pentru România, ca stat aliat”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o miercuri cu însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson.

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, Duşa a reafirmat angajamentul României pentru dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări şi a apreciat rolul bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, pe care a caracterizat-o drept „un punct important în procesul de rotaţie a trupelor americane din Afganistan”.

În acelaşi timp, ministrul Apărării a precizat că, în privinţa lucrărilor de la Deveselu, „totul se derulează conform graficului. Lucrările evoluează bine şi toate activităţile asociate securizării bazei militare se încadrează în calendarul stabilit”.

În cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul MApN şi la care a participat şi Christina Evans, directorul Grupului Majoritar al Comisiei de Buget din cadrul Senatului SUA, Subcomisia pentru construcţii militare, Duşa şi Thompson au discutat şi despre evoluția situației din zona Orientului Mijlociu.

×
x close