Mircea Dinescu urmează să fie evacuat
din conacul-cramă din comuna doljeană Galicea Mare. Poliţia din
localitate a primit joi o solicitare oficială de a asigura
desfăşurarea în bune condiţii a acţiunii de executare
silită. Moştenitorii boierului Petre Durlescu au câştigat în
instanţă retrocedarea conacului-cramă de la Galicea Mare,
închiriat de Mircea Dinescu. Sentinţa definitivă în
acest sens a fost dată de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Executorul
judecătoresc Cornel Iovan, din Băileşti, s-a dus, joi dimineaţă,
fără poliţişti, la conac, unde s-a întâlnit cu Mircea
Dinescu. Cei doi au încheiat o înţelegere, prin care
poetul are zece zile la dispoziţie pentru a-şi evacua
bunurile.
"Ştiam că respectivele imobile sunt revendicate,
de-aia nici n-am făcut vreo investiţie aici. Nici nu m-am prezentat
la proces, pentru că mă aşteptam la această decizie, normală de
altfel. Am cerut zece zile pentru a apuca să-mi adun echipamentele
şi să le mut. Totul s-a desfăşurat absolut civilizat", a
spus Dinescu, care a precizat că nu va contesta în nicuin fel
decizia prin care bunurile pe care le închiriase au fost
retrocedate proprietarului de drept.
DINESCU NU VA CONTESTA DECIZIA:
Antena3.ro