Înt-un comunicat de presă, ANI susţine că Dinescu deţine simultan atât calitatea de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cât şi pe cea de administrator la două societăţi comerciale.
Citeşte comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate (pdf)
Mircea Dinescu a fost numit membru al CNSAS pe 27.03.2006, în condiţiile în care era administrator al S.C. AGROINDUSTRIALA S.R.L. GIUBEGA - din 19.02.2004 şi până în prezent - şi al S.C. GRĂDINA CU VIŞINI S.R.L. - în perioada 15.12.2005 ? 14.11.2008, precizează ANI.
Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat în acest caz. În urma constatării, Mircea Dinescu şi-ar putea pierde calitatea de membru al Colegiului CNSAS.
Dinescu: ANI încearcă mascarea adevăratelor probleme
Contactat telefonic de Antena 3, Mircea Dinescu a declarat că toată povestea a început pe 28 decembrie, când a primit o scrisoare de la ANI prin care era înştiinţat că se află în incompatibilitate întrucât este atât membru CNSAS cât şi senior editor la Cotidianul.
Mircea Dinescu susţine că a mers atunci la instituţie pentru a clarifica lucrurile, întrucât nu mai lucra de două luni la Cotidianul.
Poetul susţine că la baza acuzaţiilor ANI stă poziţia pe care a adoptat-o în timpul campaniei pentru prezidenţiale.
"Mi se face şi mie un mic dar prin faptul că n-am fost băiat cuminte în timpul campaniei electorale. Este cam jalnică povestea", a spus Mircea Dinescu.
Antena3.ro