"Aveam 40 de ani fix la Revoluție. În noaptea dintre 22 și 23 decembrie am fost prin ca într-o menghină, nu numai eu, cred că eram vreo 40 de oameni prinși într-o capcană la etajul 1, într-un birou. Și vorbeam. Erau regizori, erau scriitori, erau juriști, tot felul de oameni. Vorbeam între noi, nu ne cunoșteam. Și eu atunci ziceam un singur lucru pentru că ne uitam la viitor. Era lumina stinsă, se trăgea peste tot, era un infern, și noi înăuntru, pe sub canapele, vorbeam de viitor. Fiecare cum putea. Și eu ziceam că îmi doresc ca buletinul meu să fie valabil până la Atlantic. Și mai târziu, când a fost posibil să fie valabil până la Atantic, am fost cel mai fericit. Și sunt și azi. Nu sunt printre cei care zic că e o porcărie, nu s-a întâmplat așa, e un dezastru. Nu e deloc așa.
Dacă iei câte un subiect și îl compari strict cu alt subiect similar de dinainte, înțelegi diferența. Iată unul. Ca să pleci din România a fost un coșmar multă vreme. Am plecat înainte din țară, cu teatrul, în turnee. Nu erai sigur nici în avion dacă vei pleca cu adevărat. Abia când erai în aer era în regulă. De multe ori după aceea, când se putea trece mult mai ușor, aveam un fel de strângere de inimă înainte de frontieră. Îmi rămăsese dinainte. Azi trece fiecare, se duce în Spania, se duce unde vrea și zice e o porcărie, era mai bine înainte. Băi, fraților, sunteți nebuni? Nu aveți cu ce compara", a spus Mircea Diaconu.
Interviu exclusiv cu Mircea Diaconu
