Antena 3 CNN Actualitate Mircea Beuran, mesaj pentru pacienții săi: Îmi pare rău pentru ei

Mircea Beuran, mesaj pentru pacienții săi: Îmi pare rău pentru ei

1 minut de citit Publicat la 14:23 19 Feb 2020 Modificat la 14:23 19 Feb 2020
Mircea Beuran, mesaj pentru pacienții săi: Îmi pare rău pentru ei
foto: Agerpres

La ieșirea din DNA, Mircea Beuran le-a spus jurnaliștilor că îi pare rău pentru pacienții pe care nu-i mai poate consulta în această perioadă.

Audierea are loc cu o zi înainte ca judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să judece contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva deciziei Tribunalul Bucureşti de la finalul săptămânii trecute, care a respins cererea de arestare preventivă a chirurgului Beuran, însă a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu a fost definitivă.

Potrivit DNA, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

×
x close