Antena 3 CNN Actualitate Medicul Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu

Medicul Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu

1 minut de citit Publicat la 14:14 14 Feb 2020 Modificat la 14:14 14 Feb 2020
Medicul Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu
foto: Agerpres

Decizia magistraților poate fi contestată.

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut, joi, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit DNA, Mircea Beuran îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

Citește și: Denunțătoarea lui Mircea Beuran rupe tăcerea. Primele declarații

În ordonanţa procurorilor se arată că, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Citește și: Miting de susținere a medicului Beuran. Mai multe persoane s-au strâns în fața sediului DNA. "Nedreptatea m-a adus aici"

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

×
x close