Magistraţii au decis, joi, că fratele fostului preşedinte, Mircea Băsescu, scapă de arestul la domiciliu şi poate fi plasat sub control judiciar.
Aceasta nu este o decizie definitivă. Fratele fostului preşedintele nu se poate bucura încă de libertate, pentru că decizia poate fi contestată la Curtea de Apel în 48 de ore.
Mircea Băsescu mai are şi câteva obligaţii: trebuie să se prezinte în faţa magistraţilor ori de câte ori este chemat şi trebuie să informeze dacă îşi va schimba domiciliul.
Aceeaşi decizie au luat magistraţii şi în cazul lui Marian Căpăţână, care a fost plasat sub control judiciar.
VIDEO. Mircea Băsescu recunoaşte că a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial: La mine au ajuns 250.000, mi s-a pus MORMANUL DE DOLARI în braţe. Traian Băsescu ştie
Pe 20 iunie, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.
Pe 26 noiembrie, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, aflat în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Marian Căpăţână, judecat în acelaşi dosar.