"Voiam să îmi exprim aprecierea pentru comunicatul de la BOR (Biserica Ortodoxă Română - n.r.), domnul acela arogant, extrem de arogant şi de agresiv, foarte creştin, purtătorul de cuvânt (Constantin Stoica - n.r.) care ne-a explicat că acela nu este trafalat, că noi suntem nişte ignoranţi, şi că aia este o tijă.
Deci, asta cu tija pentru sfinţire... Aţi mai auzit aşa ceva? Este o expresie care trebuie bătută în piatră - tijă pentru sfinţire", a spus Mircea Badea, amuzat, marţi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Noile studiouri ale radioului şi televiziunii Trinitas au fost inaugurate şi sfinţite de Patriarhul Daniel, săptămâna trecută, iar din imaginile publicate pe basilica.ro - site-ul agenţiei de presă a Patriarhiei Române - Părintele Daniel pare că sfinţeşte un un trafalat în locul tradiţionalului buchet de busuioc.
"A venit ăla cu multă aroganţă şi agresivitate chiar (purtătorul de cuvânt de la BOR - n.r.), să ne spună că ăla nu e trafalet, ci o tijă pentru sfinţire. Foarte tare, ştiam de ce îmi plac mie mult preoţii...", a încheiat Badea.