Mircea Badea s-a arătat surprins, miercuri, atât de faptul că președintele Iohannis a desemnat-o premier pe Viorica Dăncilă, cât și de discursul ”reținut” al acestuia, mai ales că ”PSD putea fi înjurat foarte legitim”.
”Sunt surprins, absolut șocat, și că domnul președinte Iohannis a fost de acord (cu desemnarea Vioricăi Dăncilă ca premier - n.r.), și că n-a făcut nicio fentă. Și cum a citat din hotărârile Curții Constituționale, am rămas absolut șocat. Deci, o schimbare de atitudine foarte surprinzătoare pentru mine (...).
Absolut decent discursul, ba chiar mi s-a părut un pic blând cu PSD care putea fi înjurat foarte legitim și constituțional, din gros. Ar fi avut motive. Multă schimbare față de acum un an. Și un discurs foarte calm, reținut”, a spus Mircea Badea, miercuri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Klaus Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă pentru fotoliul de premier.