Realizatorul emisiunii "În gura presei", Mircea Badea, a explicat, în pasa cu emisiunea "100 de minute", că este vecin cu cineva special:
"Eu am spirit de observaţie. Nu pot să dau detalii concrete, ca să nu se creadă altceva dar, de-a lungul timpului, am observat nişte lucruri. Azi-noapte, după ce am văzut nişte informaţii publice despre domnul procuror Uncheşelu. Când am ajuns acasă, pe la 01:30, m-am uitat pe la mine pe la bloc şi am zis că nu se poate. Mi-am adus aminte chestii şi mi-am dat seama că 99% şanse sunt vecin cu domnul procuror Uncheşelu. Am scris repede pe Facebook. Azi sunt 100% sigur. Sunt vecin cu domnul Uncheşelu. Dânsul este la altă scară, nu e la scara mea, dar suntem vecini. E foarte posibil să îl şi fi întâlnit până acum, doar că nu ştiam despre cine e vorba. Probabil că dânsul ştie cine sunt, dar eu nu ştiam. Astăzi sunt sigur că este dânsul. Sunt vecin de bloc cu domnul Jean Uncheşelu."
Badea a adăugat că nu vrea să interacţioneze cu acesta la fel cum face cu alţi vecini, dar că şi-ar dori să înţeleagă nişte elemente din dosar.
"Sunt 99% sigur că e născut în 78. Cred că are 36 spre 37 ani. Eu nu am ce să îi cer. Ce aş vrea eu de la Parchet sau poate chiar de la preşedintele ţării, aş vrea să ne explice şi nouă, ca să nu greşim noi. Cum adică să te închidă pentru că nu ai prestat de banii pe care i-am primit? Şi la fel şi cu maşina de raliu a lui Ponta. Înţeleg că Şova l-a sponsorizat pe Ponta cu o maşină de raliu. Şi eu am păţit acelaşi lucru, am condus maşină de la sponsor, de la dealer, de la reprezentanţă. Eu sunt arestabil, urmăribil penal? Am făcut ceva? Nu doar că am condus, dar am şi cumpărat maşinile respective. Două, nu una. Deci, gata, să vină miliţia! La puşcărie!"
Badea a amintit că preşedintele ţării, Klaus Iohannis, la rândul său, când era primar, conducea o maşină de la un dealer.
"Cu toată dragostea, domnul preşedinte al României, când era primar, a beneficiat de o maşină de la dealer auto. Înţeleg că este în regulă. Foarte bine. Dar aş vrea să înţeleg speţa mai bine, cum anume nu este în regulă?"