Mircea Badea este de părere că retrăim în perioada lui Nicolae Ceauşescu, diferenţele între România de acum şi cea de atunci fiind doar de formă, nu şi de fond.
"După părerea mea retrăim în România lui Ceauşescu, sub o altă faţă, dar nu e nicio diferenţă. Eu, personal, nu văd nicio diferenţă. Sunt diferenţe de formă, dar nu de fond", a spus Mircea Badea, miercuri, la emisiunea În gura presei, de la Antena 3.
În context, Mircea Badea a făcut şi o comparaţie între cazul Marianei Rarinca - femeia care a făcut mai mult de şase luni de arest preventiv şi, ulterior, instanţa a declarat-o definitiv nevinovată - şi cazul celor şapte acuzaţi că au violat-o pe fata din Vaslui.
Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din Vaslui, au sechestrat şi violat, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit anchetatorilor, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de cei şapte tineri.
La un moment dat, eleva a leşinat, fiind trezită de violatori cu alcool, după ce a fost stropită pe faţă.
Reţinuţi iniţial de poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după consumarea violului. În aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea celor şapte vasluieni acuzaţi de viol şi plasarea lor în arest la domiciliu. Din 19 iunie, violatorii elevei din Vaslui sunt cercetaţi sub control judiciar, iar decizia magistraţilor nu a fost atacată de procurori.