Mircea Badea a anunţat, luni, că se gândeşte să renunţe la celebra frază de încheiere a ediţiilor "În Gura Presei".
Ajuns într-un punct în care nu mai poate înţelege ce reprezintă România, Mircea Badea susţine că se gândeşte să nu mai invoce această ţară.
Astfel, fraza "Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul" ar putea fi înlocuită cu o altă replică la fiecare final de emisiunie.
"De ce invoc eu aşa de mult România? Până la urmă ce conţinut se poate înscrie sub această denumire generică şi globală
România? Nu mă mai simt în postura în care să tot folosesc cuvântul ăsta (...) România e o ţară foarte complicată, foarte diversă şi, din punctul meu de vedere, într-o bună măsură, de neînţeles. Şi atunci, m-am gândit să n-o mai invoc. Voi renunţa la această frază de încheiere de emisiune. Voi găsi alte cimilituri - profunde, desigur - cu care să închei dramatic prestaţia de la această măsuţă, unde m-am transformat într-un
propagandist pentru mogul", a anunţat Mircea Badea.
Ediţia de luni a fost apoi încheiată cu fraza: "Cine ne-a prostit o dată, să-i fie ruşine, cine ne-a prostit a doua oară..."
Vedeţi înregistrările emisiunii În Gura PreseiVedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Antena3.ro