Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: Nu am fi aflat niciodată că există CES dacă nu ar fi fost pomenit de Băsescu (VIDEO)

Mircea Badea: Nu am fi aflat niciodată că există CES dacă nu ar fi fost pomenit de Băsescu (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 23:52 17 Mai 2010 Modificat la 23:52 17 Mai 2010
Mircea Badea: Nu am fi aflat niciodată că există CES dacă nu ar fi fost pomenit de Băsescu (VIDEO)


?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul? este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei. Este lumea lui Badea.



Şedinţa Consiliului Economic şi Social, care a avut loc luni şi în care urma să se voteze memorandumul cu FMI, nu a avut un deznodământ concret. În opinia lui Mircea Badea, acest organism există numai formal şi, cel mai probabil, nu am fi aflat de existenţa lui dacă preşedintele Traian Băsescu nu l-ar fi adus în discuţie.

"Voi aţi auzit în viaţa voastră de CES? Nici eu n-am auzit. (...) Ştiţi de ce n-am auzit de CES? Adică mă rog, Consiliul Economic şi Social. Pentru că nu există. Ah, formal el există. (...) Probabil nu am fi aflat niciodată că există acest organism dacă nu ar fi fost pomenit de domnul Traian Băsescu", susţine Mircea Badea.





Vedeţi înregistrările emisiunii În Gura Presei


Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Antena3.ro


×
x close