Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: Faptul că divinitatea se ocupă cu Udrea, zic că merită şi două acatiste pe nemestecate

Mircea Badea: Faptul că divinitatea se ocupă cu Udrea, zic că merită şi două acatiste pe nemestecate

<1 minut de citit Publicat la 00:51 18 Feb 2015 Modificat la 00:51 18 Feb 2015
baaaaaaaaaaaaaaadea.jpg
Elena Udrea va fi plasată în arest la domiciliu, au decis magistraţii Instanţei Supreme, marţi seară, care au judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul "Microsoft".

Mircea Badea a vorbit în cadrul ediţiei de astăzi a emisiunii "În Gura Presei" despre modul în care magistraţii au dispus arestarea la domiciliu a Elenei Udrea.

Potrivit unei decizii a magistraţilor, Udrea nu are voie să comunice cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu, Ana Maria Topoliceanu sau cu membrii familiilor şi nici nu are voie să scrie pe Facebook sau în presă despre dosarul său.

De asemenea, ea nu are voie să părăsească imobilul în care locuieşte.

Instanţa îi atrage atenţia că în caz de încălcare a oricăreia dintre aceste obligaţii, se poate dispune din nou arestarea ei preventivă.

Cele câteva zile petrecute de Elena Udrea, în arestul poliţiei au făcut-o pe aceasta să îşi schimbe complet atitudinea. Pagina de Facebook fost închisă, iar la ieşirea din arest Udrea a fost extrem de rezervată în declaraţii.
  
Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie - 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.

×
x close