„ALRO dorea energie ieftină de la statul român. Domnul Stolojan s-a exprimat şi public de câteva ori că trebuie să i se dea lui ALRO energie ieftină”, a spus Mircea Badea.
„Există tone de interceptări ale ruşilor, pentru că acolo sunt nişte ruşi, în care se vorbeşte despre intervenţii la cel mai înalt nivel - la nivel de preşedinte al României - pentru facilitarea acordării de energie ieftină către ALRO”, a adăugat realizatorul.
„Dosarul a fost deschis şi foarte repede a fost închis, după ce s-au schimbat procurorii. Procurorii iniţiali n-au corespuns exigenţelor închiderii de urgenţă a dosarului şi atunci a fost adus de la Braşov un domn, care între timp a fost şi promovat”, a încheiat Mircea Badea.