Luni dimineaţă s-au înregistrat minus 25,2 grade Celsius la Întorsura Buzăului, au anunţat meteorologii citaţi de Mediafax. Aceasta a fost cea mai scăzută temperatură din ţară, iar meteorologii se aşteaptă ca frigul să persiste şi în următoarele zile.
În judeţul Covasna, cele mai scăzute temperaturi înregistrate luni dimineaţă au fost minus 25,2 grade Celsius la Întorsura Buzăului, minus 22 de grade Celsius la Sfântu Gheorghe şi Baraolt şi minus 20 de grade Celsius la Târgu Secuiesc.
În Capitală, la ora transmiterii acestei ştiri, se înregistrau minus 7 grade Celsius, la Cluj Napoca - minus 12, la Sibiu - minus 14, la Constanţa - minus 4, Baia Mare – minus 8 iar la Craiova - minus 9 grade Celsius.
Pentru mai multe informaţii despre starea vremii accesaţi www.meteoplus.ro. Luni, vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 8 şi 2 grade, iar cele minime între minus 16 şi minus 6 grade, mai coborâte în depresiuni, până în jurul valorii de -20 de grade.
Prognoza meteo pentru luni, marţi şi miercuriÎN ŢARĂLuniVremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în zonele joase unde pe arii restrânse se va semnala ceaţă, posibil persistentă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade, iar cele minime între -16 şi -6 grade, mai coborâte în depresiuni, până în jurul valorii de -20 de grade.
MarţiVremea va fi rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în centrul ţării. Cerul va fi variabil, iar local în zonele joase va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade, iar cele minime, între -15 şi -5 grade, mai coborâte în depresiuni. Presiunea atmosferica va fi în scădere.
Miercuri Vremea se va încălzi uşor, cu deosebire la deal şi la munte, dar se va menţine geroasă noaptea local în centrul ţării şi izolat în rest. Cerul va fi variabil, iar în zonele joase pe arii restrânse va fi ceaţă, dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -14 şi -4 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.
BUCUREŞTILuniVremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -12... -10 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere.
MarţiVremea va fi rece. Cerul va fi variabil şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -11...-9 grade. Presiunea atmosferica va fi în scădere.
MiercuriVremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil şi vor mai fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 2 grade, iar cea minimă de -10 ... -8 grade.