Antena 3 CNN Actualitate Minunile există de Crăciun! Starea polițistului lovit cu sabia se îmbunătățește

Minunile există de Crăciun! Starea polițistului lovit cu sabia se îmbunătățește

1 minut de citit Publicat la 17:54 25 Dec 2017 Modificat la 17:54 25 Dec 2017
o_1c2764kc5ntu7kkdg91h4f11gd8.jpg

Cazul polițistului lovit cu sabia în timpul unor percheziții la un suspect de trafic de droguri este unul dintre exemplele care dovedesc că minunile au loc în preajma Crăciunului. Bărbatul din Suceava a început să se simtă din ce în ce mai bine și acesta va fi externat după sărbători. 

Deși încă este paralizat pe partea stângă și nu își poate mișca mâna sau piciorul, medicii sunt tot mai optimiști și spun că exercițiile de kinetoterapie îl vor ajuta să își revină. 

„Revenirea acestui pacient a fost posibilă datorită capacității lui de autovindecare și aici ține cel mai probabil de educație și de atitudine. Să nu uităm că el a fost educat ca să fie un luptător și asta se vede și în plan fizic și clinic.

În ceea ce privește reintegrarea lui socială, probabil că va fi posibilă, nu imediat ci peste mult timp. Cel mai probabil nu pe un asemenea post pe care lucra până acum. Dar va avea capacitatea de a face cel puțin de o muncă de birou.

Dacă e să vorbim de miracole, este miracolul lui personal și i se datoreaza integral. De altfel studiile arată că 97 % din intervențiile chirurgicale sau act medical depinde de pacient și boala lui și doar 3 % de echipa medicală”, a afirmat Lucian Eva - manager Spitalul de Neurochirurgie Iași, conform Digi24

×
Etichete: politist sabie trafic
x close