Antena 3 CNN Actualitate Minunea care a ieşit din mâinile doctorilor. Intervenţie chirurgicală extrem de dificilă pentru salvarea unui băieţel de 5 ani

Minunea care a ieşit din mâinile doctorilor. Intervenţie chirurgicală extrem de dificilă pentru salvarea unui băieţel de 5 ani

1 minut de citit Publicat la 08:12 19 Sep 2012 Modificat la 08:12 19 Sep 2012
Minunea care a ieşit din mâinile doctorilor. Intervenţie chirurgicală extrem de dificilă pentru salvarea unui băieţel de 5 ani
Foto: gluck-arandaobgyn.com
Operaţia lui Andrei, băiatul de cinci ani care era chinuit de o tumoră gigant s-a încheiat cu succes. În numai două ore şi jumătate, nu zece, cum estimau medicii. Este pentru a doua oară, în două luni, când şeful Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj salvează un copil pe care nimeni nu s-a încumetat să-l opereze.

Operaţia a durat două ore şi jumătate. Două ore în care medicul Teofil Lung a tăiat cu precizie, centimentru cu centimentru, până acolo unde răul s-a extins. O tumoră imensă care a cuprins partea stângă a feţei, ochiul, urechea şi se întindea spre creier şi plămân.

Pentru părinţii lui Andrei aşteptarea a fost cumplită. S-au rugat neîncetat în biserica de lângă spital. La întoarcere au aflat că Dumnezeu a făcut pentru ei, un miracol.

Pentru medicul Teofil Lung, bucuria părinţilor e singura răsplată.

Ca să-l salveze pe Andrei, medicul i-a scos o parte din maxilar şi din mandibulă. I-a făcut şi o traheostomie, pentru ca băiatul să poată respira printr-o canulă de plastic. Copilul va fi hrănit printr-o sondă, care a fost introdusă în stomac. 

Andrei va mai sta cel puţin o săptămână în spital. Salvatorul său speră să aibă o revenire la fel de spectaculoasă ca fetiţa din Sălaj. În luna iulie el a scos o tumoră de un kilogram care o chinuia pe Elena, o fetiţă de patru ani. Acum fetiţa se simte bine şi merge la grădiniţă.


×
Etichete: tumoare
x close