Plutonier adjutant Abăseacă Alexandru din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, aflat în timpul liber în mijlocul de transport care circula astăzi dinspre Barieră spre Piața Traian a observat că minorul, în vârstă de 14 ani, avea asupra sa un cuţit și un baston telescopic, motiv pentru care a intrat în alertă.
Datorită experienței dobândite în teren, ofițerul a acționat rapid și, după ce l-a deposedat pe minor de cele două arme albe, l-a predat imediat unui echipaj de jandarmerie.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, care a preluat cazul, s-a stabilit că bastonul telescopic avea o lungime de 66 de centimetri, iar cuțitul o lungime totală de 32 de centimetri, din care 19 centimetri reprezentau doar lama.