Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a făcut apel vineri la autorităţile locale şi judeţene din Buzău să asigure infrastructura rutieră în localităţile cu potenţial turistic şi să finanţeze cu prioritate drumurile cu destinaţie rutieră.
"Drumurile cu destinaţie turistică trebuie finanţate cu prioritate, peisajele sunt excepţionale, dar infrastructura rutieră lasă de dorit, este problema autorităţilor locale şi, după caz, a celor naţionale, şi nu a agenţilor privaţi", a declarat Bogdan Trif în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în localitatea buzoiană Finţeşti.
Potrivit sursei citate, ministerul de resort lucrează la remedierea acestor deficienţe.
"Tocmai prin includerea într-un circuit turistic, autorităţile locale pot să accese fonduri astfel încât drumurile care duc spre destinaţiile turistice să fie finanţate cu prioritate", a mai declarat sursa citată.