Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Transporturilor, despre situaţia de la TAROM | Sorin Grindeanu, afectat de întârzierile curselor aeriene

Ministrul Transporturilor, despre situaţia de la TAROM | Sorin Grindeanu, afectat de întârzierile curselor aeriene

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 20:58 26 Iul 2022 Modificat la 21:56 26 Iul 2022
sorin grindeanu tarom
Ministrul Transporturilor, despre situaţia de la TAROM | Sorin Grindeanu, afectat de întârzierile curselor aeriene Sursa foto: Antena 3

 Întrebat dacă există cineva care doreşte să închidă TAROM, ministrul Transporturilor a răspuns: 

"Eu nu cred. Sunt convins că nu există persoane. Ca şi acţiune pe care o face fiecare persoană în parte, unii reuşesc să fie manageri mai buni, alţii mai puţin buni. Da, am zburat recent cu Tarom. Duminica aceasta a avut întârziere de la Timişoara la Bucureşti. o oră şi un sfert. Duminica trecută, avionul trebuia să plece la 8 fără un sfert, a plecat la 11 jumătate, după aproape 4 ore.

Eram cu ceilalţi călători pe Aeroportul din Timişoara. Sigur că au venit să mă întrebe ce se întâmplă. A exista o explicaţie tehnică a celor de la Tarom, dar e inadmisibil, pe orice fel de cursă, să existe lipsa unor servicii pentru astfel de situaţii de întârziere, furnizare de apă.

Răbdarea mea a ajuns la final cu managementul de acolo şi voi lua o decizie în zilele următoare. Nu e vorba de persoane aici. 

Eu am anunţat că sunt câteva companii în coordonarea Ministerului Transporturilor, eu nu sunt şeful Tarom, are un director general, nu sunt şef la Metrorex sau CFR călători. Sigur că sunt în coordonarea mea şi tocmai de aceea răspund pentru asta. Sunt companii de sine stătătoare şi tocmai de aceea am dat drumul pe toate companiile din subordinea Ministerul Transporturilor. Pe toate, fără excepţie, la 109.

La sfârşitul acestei săptămâni va apărea anunţul public pentru depunere de CV. Sunt aşa CNAIR, CFR Călători şi Metrorex.

Am făcut deja selecţia companiei, tot prin licitaţie, care se ocupă de recrutarea de personal (...)

România nu îşi permite să piardă o companie naţională, cum au pierdut alte ţări din jurul nostru.  În Europa de est, în acest moment au rămas în picioare Aero în Polonia şi Tarom. Bulgarii ai pierdut demult. Cine nu înţelege că s-a agreat un plan cu Comisia Europeană (...) trebuie pus în aplicare astfel încât să încercăm să salvăm Tarom, înseamnă că trebuie să plece. Faptul că lălăim anumite lucruri şi că lasă că într-un final mai găsim noi o soluţie sau alta, nu mai merge. Şi lucrurile acestea se vor termina rapid. Vă asigur de acest lucru", a spus Sorin Grindeanu, în exclusivitate la Antena 3.

 

×
x close