Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Transporturilor a cerut un control în cazul accidentului de autocar din Ungaria

Ministrul Transporturilor a cerut un control în cazul accidentului de autocar din Ungaria

1 minut de citit Publicat la 09:40 08 Feb 2014 Modificat la 09:40 08 Feb 2014
Ministrul Transporturilor a cerut un control în cazul accidentului de autocar din Ungaria
Foto: VideoNews
Autocarul implicat în accidentul din Ungaria, în care se aflau 26 de pasageri, este înmatriculat în judeţul Harghita şi plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, inspectorii ISCTR urmând să facă un control la sediul firmei operatoare, informează Ministerul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut unei echipe de experţi de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Arad şi Timişoara să meargă de urgenţă la locul unde s-a produs accidentul în care a fost implicat un autocar înmatriculat în judeţul Harghita, se arată într-un comunicat de presă al MT, conform Mediafax.
Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Rutieră Română (ARR), în autocar se aflau înregistraţi 26 de pasageri, care plecasera vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, din Ungaria. 
"Autobuzul implicat în accident are capacitatea de 49 de locuri, an de fabricaţie 1998 şi este clasificat la o stea. Firma operatoare are din anul 2011 licenţă de transport persoane, iar şoferul care se afla la volan este deţinător al unui certificat profesional pentru transportul rutier de  persoane, valabil până la data de 15.09.2015", a precizat MT. 
Potrivit sursei citate, inspectorii ISCTR vor face un control la sediul firmei, pentru a verifica transportul de persoane efectuat de aceasta.
Accidentul în care a fost implicat autocarul românesc a avut loc pe autostrada M6 din Ungaria, vineri, în jurul orei 20.14, 22 de pasageri fiind răniţi, dintre care trei români. Potrivit primelor informaţii, autocarul a căzut într-un canal adânc de zece metri de pe marginea drumului şi s-a răsturnat pe o parte. 
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, într-un comunicat transmis în noaptea de vineri spre sâmbătă, că doar trei dintre cele 22 de persoanele rănite în accidentul din Ungaria au cetăţenie română.
După evaluarea făcută la cele două spitale din Pecs şi Mohacs unde au fost transportaţi răniţii, medicii au stabilit că cele trei persoane cu cetă?enie română, doi adulţi şi un minor, nu prezintă leziuni grave, care să le pună viaţa în pericol, potrivit MAI.
 

×
x close