„În România nivelul real de vaccinare este de 50%, pentru că populația rezidentă e în jur de 16 milioane de locuitori. Să nu uităm că a fost și un număr mare de persoane care au trecut prin infecție, mai ales în valul patru”, spune Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El precizează că, oficial, 1,8 milioane de persoane au trecut prin boală.
„Probabil că numărul lor este mult mai mare. Multiplicarea care este de obicei utilizată este cu cinci, deci probabil că suntem aproape 10 milioane de persoane care am trecut prin infecție, plus persoane vaccinate. Unii au fost și vaccinați, și trecute prin boală”, conchide Rafila.
Până miercuri, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.805.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19).
Alexandru Rafila: "Fără un efort colectiv nu o să putem trece prin acest val 5"