Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătăţii insistă pentru introducerea coplăţii, deşi din opoziţie încerca să blocheze măsura

Ministrul Sănătăţii insistă pentru introducerea coplăţii, deşi din opoziţie încerca să blocheze măsura

1 minut de citit Publicat la 08:24 23 Feb 2010 Modificat la 08:24 23 Feb 2010
Ministrul Sănătăţii insistă pentru introducerea coplăţii, deşi din opoziţie încerca să blocheze măsura
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila insistă pe introducerea tichetelor de sănătate sau aşa-numita ?coplată?, o idee iniţată de fostul ministru Ion Bazac. O decizie surprinzătoare, de vreme ce în urmă cu şase luni, pe când era senator, Csecke a adunat mii de semnături împotriva acestei măsuri.

Sistemul de coplată ar putea să fie pus în dezbatere publică în următoarele zile, mai ales că măsura face parte din acordul cu FMI şi trebuie finalizat cât mai repede. De altfel, coplata trebuie introdusă pentru că este asumată de Guvernul României, explică Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Acelaşi care în urmă cu o jumătate de an
s-a prezentat la ministerul Sănătăţii cu un dosar cuprinzând peste 11.000 de semnături împotriva introducerii sistemului de coplată în sănătate.

În scrisoarea ataşată dosarul Cseke Attila, declara: ?Subfinanţarea cronică a sistemului sanitar din România nu poate fi rezolvată prin introducerea plăţii unor servicii medicale.(...) Introducerea unui asemenea sistem nu va aduce după sine decât agravarea birocraţiei în sistemul sanitar".

Odată ajuns la putere, Ministrul Sănătăţii şi-a schimbat brusc opinia: ?Trebuie să fiu un ministru responsabil pentru că ţara şi-a asumat nişte responsabilităţi. Introducerea tichetelor de sănătate poate aduce şi lucruri bune?,

În apărarea sa, ministrul Cseke Attila susţine că în momentul când a iniţiat strângerea de semnături nu ştia că un astfel de proiect face parte din condiţionările impuse de FMI.

Prin sistemul de coplată, pacientul este obligat să plătească pentru anumite servicii medicale în spitalele publice, o măsură cu care pacienţii nu sunt de acord.

De la numirea sa în funcţia de ministru al Sănătăţii, în decembrie anul trecut, Cseke Attila a luat mai multe decizii controversate. Una dintre ele a fost cea legată de vaccinul împotriva TBC-ului la nou-născuţi.

Antena 3

×
x close