Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Muncii afirmă că lipsesc bani de pensii în 2022: "Statul român e obligat să suporte majorările"

Ministrul Muncii afirmă că lipsesc bani de pensii în 2022: "Statul român e obligat să suporte majorările"

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 16:33 03 Dec 2021 Modificat la 16:33 03 Dec 2021
introducere pensie 13
Sursa foto: Facebook.com

"Cu siguranţă bugetul (Ministerului Muncii, n.r.) va trebui suplimentat (anul viitor, n.r.), impactul bugetar va fi discutat în coaliţie şi în Guvern şi cu siguranţă le veţi regăsi în construcţia bugetului pe anul 2022. Este vorba de 11 miliarde pentru pensii, 1,8 - 1,9 miliarde pentru alocaţii, avem vreo 212 milioane pentru a institui cea de-a treisprezecea indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi", a afirmat Marius Budăi.

Potrivit ministrului Muncii, statul român este obligat să acopere aceste creşteri de cheltuieli, deoarece Constituţia obligă Guvernul să aibă grijă de cetăţeni.

"Statul român e obligat să le suporte (majorările de fonduri solicitate la bugetul Ministerului Muncii, n.r.). Toţi cetăţenii din România, indiferent că vorbim de copii, angajaţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari, sunt cetăţenii acestei ţări. Statul, prin Constituţie, este obligat să aibă grijă de cetăţenii săi", a mai spus Marius Budăi.

Marius Budăi: "Exclus să cresc vârsta de pensionare cât voi fi ministru. Nu putem să scoatem oamenii la pensie cu picioarele înainte"

Vârstă pensionare. Noul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune ferm că este exclusă creşterea vârstei de pensionare.

Vârstă pensionare. "Nu putem să-i scoatem pe oameni din birou cu picioarele înainte", a declarat Marius Budăi, la preluarea mandatului.

Precizarea ministrului vine în contextul în care, în urmă cu o lună, preşedintele Casei de Pensii anunţa că vârsta de pensionare la femei va creşte treptat de la 61 la 63 de ani până în ianuarie 2030.

"Exclus să cresc vârsta de pensionare atât timp cât voi fi ministru. Am explicat foarte clar şi mi-am asumat şi în guvernarea trecută o scrisoare către Comisia Europeană în care am explicat Comisiei că noi în România trebuie mai întâi să ridicăm speranţa de viaţă şi abia ulterior să ne gândim la eventuale creşteri a vârstei de pensionare", a declarat Marius Budăi.

×
Etichete: Marius Budăi
x close