"Cel mai important de ştiut este faptul că se vor majora pensiile de la 1 ianuarie. Partidul Social Democrat a propus o majorare de minim 10% ţinând cont de evoluţia cifrelor, o majorare care a fost pusă pe masa de dialog a coaliţiei.
Am motivat şi am lucra la această motivare o perioadă pentru a ne asigura că putem da această majorare. Cel puţin 10%, avem calcule, impact bugetar, de unde luăm banii. Avem tot", a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, în cadrul unui interviu pentru Sebastian Zachmann la Prima TV.
De asemenea, ministrul Muncii a declarat că preşedintele Iohannis gândeşte ca un social-democrat, după ce acesta ar fi cerut un procent de 15% la majorarea pensiilor.
”Ce știu eu de la ministrul Finanțelor, pentru o mărire a pensiilor cu 10 la sută, pe care eu o văd necesară, trebuie 11 miliarde de lei. Acum aud că se vorbește de 15 miliarde. Poate că domnul prim ministru sau președintele României au mai multe informații decât mine de la ministrul Finanțelor”, a mai spus el.
”Poziția mea e de cel puțin 10%, la fel cum este și poziția PSD-ului. Asta înseamnă că nu va fi o majorare mai mică de 10%. În momentul în care am anunțat o majorare de cel puțin 10%, spuneau că nu sunt bani și mi-au cerut demisia. Cât de serioase sunt aceste propuneri ale lor?”, a mai spus Marius Budăi în emisiunea Sinteza Zilei.