Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Mihai Fifor, mesaj de ultimă oră despre starea piloților avionului prăbușit în Bacău

Ministrul Mihai Fifor, mesaj de ultimă oră despre starea piloților avionului prăbușit în Bacău

1 minut de citit Publicat la 19:47 16 Iul 2018 Modificat la 19:47 16 Iul 2018
Ministrul Mihai Fifor, mesaj de ultimă oră despre starea piloților avionului prăbușit în Bacău
foto: Facebook/ Fifor Mihai

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a transmis luni seară un nou mesaj despre starea celor doi piloți ai avionului prăbușit în Bacău.

"Vești bune cu privire la comandorul Marcel Breşug şi la căpitanul-comandor Iulian Pena, piloții care s-au catapultat astăzi din aeronava IAR 99 Şoim. Ei au ajuns deja la Spitalul Militar Central din București, unde au fost evacuați pe calea aerului.

Am fost, astăzi, la locul prăbușirii, unde am discutat cu echipele de salvatori, care au intervenit în cel mai scurt timp posibil pentru recuperarea piloților și am asistat la plecarea lor către Capitală.

Veștile de la spitalul nostru din București ne fac să privim cu speranță și optimism viitorul apropiat. Cei doi ofițeri sunt stabilizați, au trecut printr-o primă evaluare medicală complexă și urmează procedurile și tratamentele decise de echipele pluridisciplinare care îi au în îngrijire.

Ei, cei doi piloți, unii dintre cei mai valoroși pe care îi avem în rândul Forțelor Aeriene, sunt și vor rămâne principala noastră preocupare și prioritate în perioada următoare, în ceea ce privește incidentul aviatic petrecut astăzi. Suntem în permanentă legătură cu familiile lor, care au și vor avea tot sprijinul nostru, și pe care le asigurăm că cei dragi lor sunt pe cele mai bune mâini.

Evident că am luat toate măsurile pentru aplicarea riguroasă a procedurilor cerute de lege, astfel încât organele de anchetă și comisia de investigație să poată stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și să ofere necesarele răspunsuri", a scris Mihai Fifor.

O aeronavă de tip IAR 99 Şoim cu dublă comandă, din Baza 95 Aeriană "Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu" de la Bacău, s-a prăbuşit luni, în jurul orei 13,30, în zona localităţii Nicolae Bălcescu, informează MApN într-un comunicat remis Agerpres.

×
x close