"Aș clarifica mai întâi faptul că lansarea acestui program nu are legătură cu protestele ce au loc în acest moment.", a declarat Mircea Fechet, la Antena 3 CNN.
"Ideea de finanțare pentru astfel de utilaje pentru fermierii români este una mai veche, a mai fost discutat cu ministrul agriculturii în trecut și pentru că ne aflăm în perioada în care elaborăm bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, am convenit împreună cu președintele AFM să alocăm pentru începutul o sumă de 500 de milioane de lei prin care să finanțăm utilaje mai prietenoase cu mediu pentru fermierii români.
Aici fie vom merge pe o schemă de ajutor de stat, fie vom merge pe un ajutor de minim, care poate să însemne suma de maxim 30.000 euro pentru fiecare beneficiar și așa cum am anunțat și la conferința de presă pe care am făcut-o săptămână aceasta, vom detalia după ce ne vom consulta și cu asociațiile de fermieri și cu restul entităților interesate vom detalii specificațiile acestui program.
Important este că am prins pentru prima oară în istoria AFM - ului buget și pentru astfel de linie de finanțare, ceea ce cred eu că e un lucru bun și firesc, nu doar pentru fermieri, ci pentru mediu. Nu trebuie să scriem o schemă de ajutor de stat. În măsura în care vom alege această soluție, putem oferi și mai mulți bani pentru fiecare fermier.
Condiția ca la orice program să vină cu utilajul vechi. Aceasta este condiția. Noi trebuie să demonstrăm, ori de câte ori cheltuim bani din fondul de mediu, că acei bani sunt chel, sunt cheltuiți pentru reducerea poluării, pentru reducerea emisiilor, pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Trebuie să demonstrăm această utilitate, spre deosebire de alte tipuri de fonduri ale bugetului național.
Acesta este un lucru care se poate face ușor, pentru că încă există utilaje atât în domeniul agriculturii, cât și în domeniul silviculturii foarte vechi, care sunt foarte poluante și care ar putea fi înlocuite cu unele mai noi", a declarat Mircea Fechet.