"În momentul în care am aprobat prima subfază a explorării în zona litoralului, am discutat că nu vor fi afectate sub nicio formă comunităţile şi plajele. Am discutat clar cu compania ca în momentul în care peste doi ani de zile vor începe partea efectivă de explorare, de montare a unei sonde identice cu cele care există pe teritoriul României, aceasta să fie la o distanţă astfel încât zona turistică să nu fie afectată, zona comunităţilor locale să nu fie afectată sub nicio formă, din punct de vedere al cetăţenilor, mediului, sănătăţii, liniştii lor", a spus Rovana Plumb, citată de Mediafax.
Ministrul a precizat că, dacă prospecţiunile care vor începe din toamna acestui an pe litoral vor demonstra că se poate începe o eventuală explorare, prin montarea unei sonde, atunci această explorare nu poate avea loc mai devreme de doi ani.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a mai declarat luni că Guvernul a primit spirjinul politic al parlamentarilor USL pentru strategia de exploatare a gazelor de şist.
Victor Ponta a declarat, luni, că deocamdată se pune doar problema explorării gazelor de şist. Premierul a precizat că decizia de a folosi aceste resurse va fi luată peste cinci ani.