Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Justiției, Tudorel Toader, are un dosar pentru abuz în serviciu în care a fost începută urmărirea pentru fapte

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, are un dosar pentru abuz în serviciu în care a fost începută urmărirea pentru fapte

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:45 13 Iul 2018 Modificat la 10:45 13 Iul 2018
o_1ci99kesq1d0ggsgh2glqk3jo8.jpeg

Un dosar penal pentru abuz în serviciu pe numele ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză fiind declanşată urmărirea penală in rem, anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor informează că un dosar penal referitor la abuz în serviciu şi restricţionarea dreptului de reprezentare sindicală pe numele ministrului Tudorel Toader se află deja în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind decalnşată urmărirea penală in rem”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Marţi, Federaţia a anunţat că pregăteşte o nouă plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Sindicaliştii îl acuză pe ministrul Justiţiei că întârzie semnarea unui ordin prin care angajaţii din penitenciare să îşi primească banii pentru orele suplimentare.

×
x close